WordPress pe telefon

Cum scriam şi pe twitter, am zis să experimentez şi eu scrisul unui articol de pe telefon cu ajutorul unei aplicaţii care se găseşte în Google Play, se numeşte exact ca platforma, WordPress. De scrisul unui articol pe un terminal mobil nu sunt străin, în trecut am experimentat acelaşi lucru pe iPad mini, însă fără a utiliza acest program, direct din Safari.

Cel mai mare duşman al scrisului de pe telefon poate fi chiar tastatura, care este foarte mică în comparaţie cu cea clasică, am auzit de la mulţi că scrisul pe telefon este un adevărat chin. Eu însă nu am avut astfel de probleme, scriu destul de repede pe această tastatură, şi totodată am învăţat locul fiecărei taste, aşa că pot să mă uit doar la ce scriu, iar dacă apare o greşeală pot să o corectez instant. Deci nu ar putea fi asta o mare problemă.

Totodată este cel mai bun lucru în cazul plictiselii, de multe ori când stau la o coadă nu am ce face, mai ales în aceste zile când umblu cu acel dosar de angajere, îmi este foarte uşor să scriu un articolaş, sau introducerea acestuia, iar continuarea să o fac acasă. Au evoluat foarte mult lucrurile, iar cei care reuşesc să facă astfel de articole, dar să fie şi faine au tot respectul meu.

Din păcate mie îmi este mai incomod să scriu un articol de pe telefon din cauza diacriticilor, e un adevărat chin să transformi fiecare textuleţ, de aceea am renunţat parţial la acest mod de a scrie. Începutul articolului este scris chiar de pe telefon ca un test, însă acum am intrat de pe PC pentru a îi adăuga diacriticile şi a-i pune imagine reprezentativă.

Eu m-aş bucura să pot face astfel de articole, însă cum spuneam, mai mult mă chinui. Însă, îmi pot lua cele mai bune notiţie, sau chiar să scriu articolul iar când ajung acasă să-l public, nu-i o idee bună?

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *