Ieri cei care mă urmăresc pe Twitter poate au văzut că am fost plecat de acasă, am mers în alte locuri, nu foarte departe de mine, dar cu toate acestea sunt puţin mai depărtate, deasemenea, am în cap câteva articole foarte faine, care mi-au mai dat un aer proaspăt de noi şi noi articole, concluzia-i simplă, călătoriţi şi veţi avea idei de articole.
În altă ordine de idei, am fost şi pe Transalpina, care este cea mai înaltă şosea din România, având altitudinea maximă de 2.145 m, unde am făcut şi eu câteva fotografii. Drumul a fost recent renovat, şi arată superb, ca-n palmă cum ar zice unii. Pe lângă istoria ei foarte bogată, pe care o puteţi citi pe wikipedia, acest drum care traversează Munţii Parâng este unul dintre cele mai frumoase, dar şi periculoase drumuri de pe ale noastre meleaguri. Unii spun că ar fi chiar mai greu decât celebrul Transfăgărăşan, şi tot odată şi mai spectaculos. Aici nu ştiu ce să spun, pe Transfăgărăşan am fost odată când eram mai mic, dar nu mai ţin minte mare lucru, aşa că nu pot spune ceva foarte clar.
Am făcut şi câteva fotografii, majoritatea din maşină pentru că trebuia să ajungem cât mai repede la destinaţie.
* Fotografiile sunt făcute cu telefonul.
Nice
Lucian Florescu
Pato Basil
Alex Stan
Lucian Florescu
Alex Stan
Lucian Florescu
Alex Stan
Pato Basil
Lucian Florescu
Pato Basil
Lucian Florescu
Pato Basil
Yamasha
Lucian Florescu
paul
Gabriel Ursan
Lucian Florescu
Stere George
Lucian Florescu
Bucur
Lucian Florescu
SebiBu
cotos
Lucian Florescu
D-Petre
Stefan
Gabryell
Vice
paul
Lucian Florescu