Tomi Coconea la Red Bull X-Alps 2013

Toma CoconeaCred că sunt foarte puţini cei care au auzit de Toma Coconea, parapantistul petroşănean. Acesta este singurul parapantist din România care participă la Red Bull X-Alps aproape an de an, cea mai grea întrecere de acest tip din lume. Acesta are de străbătut peste 1000 de km doar cu ajutorul parapantei sau pe jos, în compania a altor 30 de participanţi din 21 de ţări.

De duminică de când a luat startul, Tomi a zburat 392 de km şi a alergat 217 km, mai având până la sosire încă 727 de km. Este unul dintre puţinii sportivi români care au performanţă la nivel înalt, iar cel mai frumos lucru este că reprezintă România ca un adevărat luptător. Dar pentru a vă da seama mai bine de ce zic, uitaţi o declaraţie a acestuia:

“În 2007 am alergat în continuu aproape 30 de ore. Am trecut cele mai înalte pasuri din Elveţia: Oberal, Hugaral şi Eiger, în total 170 de kilometri fără să mă opresc. Atunci toata lumea a spus ca este imposibil aşa ceva, că sunt dopat. La finish am cerut să fac controlul antidoping care bineînţeles că a ieşit curat”

Ultimele două competiti de la Red Bull X-Alps le-a terminat pe locul secund, anul acesta încercând să cucerească primul loc. Momentan este pe locul 6, şi oricine poate să îl urmărească în timp real prin intermediul GPS-ului. Anul acesta sunt cu ochii pe el şi sper să reuşească să-şi îndeplinească obiectivul. Deja s-au strâns foarte mulţi susţinători pe pagina lui de facebook iar toţi îi ţin pumnii, dar mai ales cu toţii ne rugăm să prindă o vreme cât mai bună.

Dacă vreţi să-l urmăriţi pe Tomi în traseul său de la Salzburg la Monaco, puteţi intra aici. Oricum, pe perioada concursului voi mai veni şi cu alte update-uri!

Toma Coconea

9 Comments

  1. Răspunde

    Este un traseu impresionant daca stai sa te gandesti, si mai ales in conditiile astea. Chiar sunt mandru ca ne reprezinta un asemenea om. Apreciez foarte mult sportivii, si nu, nu ma refer si la fotbalisti.
    Ii tin de asemenea pumnii! Sper sa se claseze pe un loc cat mai bun. 🙂

  2. Răspunde

    ce curaj trebuie sa ai sa faci asa ceva.Inco o data Petrosani si Romania sunt reprezentate cu o mare bucurie pentru el si pentru noi.Competitia chiar este dura…

  3. Tim

    Răspunde

    Da, impresionant… trebuie sa te nasti sportiv dar parca la el e mai mult decat atat… wow 30 de ore de alergat… hm.

  4. Răspunde

    Trebuie sa ai ceva curaj sa faci asta,iar in momente ca acestea sunt mandru ca ne reprezinta tara acolo sa speram ca se va clasa si pe un loc bun.

  5. Răspunde

    Stau si ma gandesc, cat de mult trebuie sa iti placa ceva, sa faci asta.

  6. Răspunde

    Am citit un articol asemanator si la Refu si vreau sa spun ca este super si eu unul chiar m-as baga 😉

  7. Răspunde

    Un traseu interesant. Ii tin pumnii.

    P.S. Imi place tema cu albastru. 🙂

  8. Răspunde

    Merita cu desavarsire aprecierile noastre. La cata munca este in spate, nici nu ma mira realizarea sa!

Lasă un răspuns la Bucur Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *