Tata uita

Am auzit foarte curând de un articol redactat la un moment de mare sinceritate al autorului W. Livingston Larned, un articol emoţionant şi foarte sensibil de altfel. Articolul a fost tradus în foarte multe limbi, a fost tipărit în sute de reviste şi a fost reprodus de foarte multe buletine de ştiri, a apărut mai ales şi în cărţile şcolare dar şi citit în multe biserici şi pe podiumurile de susţinere a prelegerilor. Nu ştiu dacă voi aţi auzit de acest articol, dacă l-aţi citit sau redactat prin alte locuri. Chiar dacă l-aţi citit sau nu, vă invit să aruncaţi un ochi peste el.

“Ascultă-mă, fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei. Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru că nu ţi-ai făcut pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai arunct pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: “Pa tati!”, iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: “Îndreaptă-ţi umerii!”

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele colorate, şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi, aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi, fiule, aşa se poartă un tată! Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. “Ce vrei?” m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o, pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea mule de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriiu propria-mi vârstă. Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenunchiat acolo, ruşinat.

E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tatic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: “Nu e decât un puşti – un băieţel şi nimic mai mult.” Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi, fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.”

În loc de a îi condamna pe cei din jurul nostru, pe prietenii nostrii, colegii nostrii sau chiar copii nostrii, mai bine încercăm să îi înţelegem, să încercăm să ne dăm seama de ceea ce fac. Această atitutinde este cu mult mai utilă şi mai bună decât critica.

De ce tu şi cu mine nu am proceda altfel decât o facem acum?

 

14 Comments

  1. Răspunde

    Emotionant…Daca toti ne-am gandi sa nu mai criticam si sa incercam sa fim mai buni, situatia ar fi alta, sau mai bine zis, daca toti cei care sustin ca nu mai critica ar afce asta cu adevarat, atunci ar fi mai multa intelegere si armonie in lumea asta…
    O seara faina sa ai!

  2. Răspunde

    Eu cred ca ar trebui citit de toti parintii de pe planeta. Ar avea multe de invatat. Dar sa ceri tuturor oamenilor sa se schimbe radical, pentru ca este clar ca asta facem acum, criticam in loc sa laudam, cautam nod in papura si acuzam in loc sa intelegem si sa iertam, este nerealist.
    Dar sa revin, cred ca daca as avea puterea, as obliga toti parintii sa poarte asupra lor, noapte si zi, gandurile acelui tata. Si sa le citeasca, si reciteasca…

    • Răspunde

      Pai nimeni nu se va schimba radical, in orice, aceasta poveste nu este pentru un caz de fata, se refera chiar la orice, povestea e mai mult un exemplu. In orice caz, unii vor face ceva schimbari, unii nu, iar altii vor uita esenta pe parcurs.

  3. Răspunde

    acesta renduri sunt impresionante de bune si ajung direct la inima omului.Daca cineva vrea sa inteleaga ceva de aici o poate face daca nu va ramane in continuare gol si rece… 10+

  4. Răspunde

    Am văzut mulţi asemenea părinţi exigenţi. Am încercat să nu fiu eu unul dintre ei, dar recunosc că am greşit de multe ori faţă de copilul meu, chiar dacă nu era ceva ce să recunosc din text. Sunt multe alte lucruri pe care le poţi face greşit, le poţi interpreta eronat. Este un text care, aşa cum a spus şi Nice – ar trebui citit de toţi părinţii.

  5. Răspunde

    O lecţie pe care puţini o aplică, fie din neştiinţă, fie din ignoranţă şi nu doar în cazul particular prezentat de tine, când un tată cere cam mult de la un copilaş, ci la modul general. Prea ne-am obişnuit să ne impunem părerea să încercăm să-i facem pe ceilalţi să gândească aidoma nouă, iar dacă asta nu-i de-ajuns mai căutăm şi nod în papură. Această istorioară ar trebui citită de toţi, nu numai de către părinţi.

    • Răspunde

      Ai evidentiat bine, cazul de fata este doar un exemplu pentru a se intelege mai bine mesajul, mesaj pe care l-ai prins 😀 Eu cred ca ar trebui promovate astfel de articole, de aceea l-am postat si la mine, autorul a afirmat ca poate fi reprodus oriunde.

  6. Răspunde

    Noi nu putem decat sa reflectam asupra ceea ce e scris intre ghilimele, si sa indreptam comportamentul, ori sa invatam din spusele de mai sus.
    Nu o fi cazul nostru, pentru ca inca suntem mici, dar nu ar strica sa ajunga acest text in cat mai multe case, la cat mai multi parinti.

  7. Răspunde

    Foarte emotionant, nu stiu daca e adevarata povestea dar daca e, toate laudele acestui om.

  8. Răspunde

    Am citit acest text in cartea lui Dale Carnergie, Secretele succesului.
    E emotionant, intr-adevar. Am invatat si inca mai am multe de invatat din acest text.

  9. Răspunde

    Foarte emotionanta povestioara. Intr-adevar uneori cerem prea multe de la copiii nostri, si uitam ca de fapt ei sunt niste fiinte nevinovate.

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *