Sunt plictisitor?

Mai ştiţi când vă povesteam părerea mea despre pusul etichetelor mai devreme de termen? Ei bine, acum a venit rândul să ajung la părerile voastre sincere desre o chestie. Mă refer aici la întreaga mea activitate blogosferică, care cu bune si cu rele a ajuns la 5 luni, aici totuşi doresc să fac o mică paranteză. La început nu mă aşteptam să ajung până acum cu blogul, adică să scriu aproape zilnic, să strâng comentariile şi articolele pe care le am, dacă la început îmi zicea cineva că aşa va evolua blogul cu siguranţă începeam să râd de el, cum pot să ajung eu aşa repede la un mini vis de-al meu, aveam totuşi moralul puţin scăzut datorită blogului anterior, blog cu care nu am prea avut succes.

De atunci multe s-au schimbat, văd multe schimbări şi la caracterul meu, mi-am schimbat unele opinii, modele în viaţă, pasiuni, timpul liber şi aşa mai departe, lista poate continua, sunt câteva chestii interesante, dar asta doresc să scriu prin decembrie, articol care ar trebui să tragă o linie a acestui an, să analizez articolul în care am scris aşteptările de la 2013 şi să văd dacă am realizat ceea ce mi-am dorit eu la început.

De ceva timp observ că ceva merge mai prost la blog, poate fi doar o părere de-a mea, poate acum am aşteptări prea mari, nu ştiu ce să zic, v-am plictisit cu ceva? De multe ori ajung la concluzia că marea majoritate a articolelor mele sunt foarte plictisitoare, chiar nu ştiu ce să mai cred…

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *