Se strica jucaria pentru cei ce cumpara si vand Like-uri

Cred că este un lucru cât se poate de bun, cei de la Facebook s-au autosesizat în cazul celor care obţin aprecieri la paginile de Facebook în mod fraudulos.

Sunt zeci sau chiar sute de persoane publice, oameni politici, branduri, sau pagini gen Tony Poptamas care folosesc astfel de metode mai puţin ortodoxe. Bine, nu ştiu ce este în cazul prea bine cunoscutului Tony Poptamas, s-ar putea ca el să fi câştigat sutele de mi de fani în modul său caracteristic, mai exact, ceva pontificat.

facebook.com/ciobanulghita

facebook.com/ciobanulghita

Aşa că, special pentru ăştia care aleg calea cea mai scurtă, Facebook a pregătit nişte algoritmi speciali care vor detecta aprecierile false. Unde există o creştere spectaculoasă se vor face ceva investigaţii mai amănunţite, iar acest lucru mi se pare şi normal până la urmă, dacă lăsau treburile neterminate, ofertele lor nu mai aveau nici măcar cel mai mic rost pe această lume. Mai pe scurt, platforme în genul AddMeFast.com ciobeau din pâinea ăstora de la Facebook.

Se vorbeşte deja că au obţinut condamnări în instanţă pentru cei ce vând, iar pentru cei ce cumpără, sancţiunea este ceva mai mică, îşi vor pierde relativ repede faima câştigată cu o seară sau două înainte, asta în cazul bun, în cel rău vor rămâne pe dinafară.

Este o adevărată industrie în acest sens, doar dacă căutăm pe SeoPedia găsim foarte mulţi domni care sunt dispuşi să vă aducă numărul de aprecieri mult visate într-un timp cât se poate de scurt.

Cu ce mă deranjează acest business? Pe mine chiar mă deranjează paginile false create pe astfel de metode, iar mai nou, s-au făcut tot felul de vedete adolescentine care au mi de like-uri la fotografii primite de la Wallpaper Full HD, Şcoala de Şoferi Târgu Jiu, xBossX, Unghii False, Coafor Bucureşti etc.

(sursa)

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *