Review cu Nexus 10

Nexus 10

Deja am ajuns la a patra tabletă trimisă în teste de evoMAG, acum însă am primit în teste o tabletă de 10″, cea mai mare care a ajuns până acum la mine. Asemănător am mai testat şi Nexus 7, această tabletă mi-a rămas pe suflet, dar nici de aceasta nu mă pot plânge, marea diferenţă dintre ele este chiar configuraţia lor, una fiind realizată de Asus iar a doua de Samsung.

Nexus 10 pare a fi cea mai bună tabletă care rulează pe Android, fiind foarte puţine tablete care ar putea concura la acest aspect. Are un procesor cu două nuclee care rulează la frecvenţa de 1,7 GHz, 2 GB memorie RAM, iar această tabletă vine cu două versiuni, una având spaţiul de stocare de 16 GB şi respectiv 32 GB.

Prima dată când vine o tabletă la mine o testez pe YouTube, în acelaşi timp îmi dau seama şi de calitatea imaginii cât şi a sunetului. Referitor la imagine, are o rezolute de 2560 x 1600, dar un contrast mai scăzut decât alte tablete şi telefoane. Acest aspect nu este foarte sesizabil, însă, imaginea mi se mare mai de calitate decât cea de pe iPad. Referitor la sunet, este cel mai curat şi puternic pe care l-am auzit până acum la o tabletă, are două difuzoare, unul în stânga respectiv dreapta, nu ştiu cum au reuşit cei de la Samsung, dar sunetul iese cu un efect foarte fain.

Are atât camera frontală cât şi secundară, nu mi se par că ar fi foarte bune. Am încercat să fac câteva fotografii, însă la o sursă de lumină scăzută pozele ies în ceaţă, asta în ciuda faptului că tableta are şi un bliţ încorporat. La lumină situaţia se schimbă puţin, însă nu foarte mult, se vede şi acolo o imagine mai neclară.

În rest, tableta rulează foarte bine, se poate lucra multitasking uşor, se încălzeşte foarte puţin. Am încercat pe această tabletă foarte multe jocuri şi aplicaţii, nu am avut probleme la nici măcar una dintre ele. Se pare că este de calitate la acest aspect, adică odată cumpărată nu vor apărea probleme din pricina sistemului. Că tot veni vorba de sistem, rulează versiunea de Android 4.2 (Jelly Bean), şi totodată va primi şi următoarele actualizări.

Plusuri:
-ecran foarte bun
-sunet de calitate

Minusuri:
-aplicaţile sunt mai ciudate din cauza mărimii
-unele imagini sunt pixelate tot din cauza mărimii

nexus10

Per total sunt mulţumit de această tabletă, dar nu aş cumpăra una din motive simple. Nu îmi place pentru că este foarte mare, mie mi se pare uşor incomod să mergi cu ditamai ecranul după tine, personal m-aş mulţumi cu una ca Nexus 7, mai mică şi mai compactă. Dar dacă acest aspect nu va deranjează sau chiar căutaţi o tabletă de dimensiuni mai mari, Nexus 10 este una potrivită.

 

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *