Programul TV în ultimele zile.

Chiar dacă mulți știți asta deja, evident că știți doar trăiți și voi în România și mă gândesc că aveți un televizor acasă, pe care îl deschideți în fiecare zi.  La fel, probabil sau mai mult ca sigur a-ți deschis televizorul și butonând la telecomandă, asta datorită faptului că nu este nimic interesant, a-ți dat pe celebrele canale de știri, nu trebuie numite le știm și noi. La o emisiune live, pe un post de maximă audiență își fac aparita mai mulți domni și doamne care se cred cu mult mai presus decât oamenii de rând și de parcă ar trebui să fie o onoare pentru toți că își fac apariția în public. Bineînțeles pe post era vorba despre incinerarea domnului Sergiu Nicolaescu, ce altceva mai bun se poate vorbi. Continuarea nu mai contează, contează doar respectul pe care îl dau aceștia celor care se uită la ei, vreau să spun că un telespectator a sunat să-și spună un anumit punct de vedere, normal acesta avea maximă dreptate dar domnii invitați și respectiva prezentatoare, parcă picați din cer nu doreau să înțeleagă sau pur și simplu nu vor să își schimbe opinia, telespectatorul se strofoca din răsputeri să îi facă să înțeleagă dar n-ai ce să le faci acestor domni educați, dacă se văd la televizor înseamnă că sunt foarte deștepți și întotdeauna au dreptate. Pot spune că cea mai bună soluție în astfel de cazuri este să închizi televizorul, să îl scoți din priză și să îl pornești în 2014, în felul acesta vor fi vedete doar pentru ei.

Iar cei de la Romtelecom, nu mai stați supărați că nu mai aveți PRO TV și celelalte de la ei, dacă vreți să aveți o viață liniștită și să nu o mai complicați degeaba, luați exemplul lui Bucur și totul va fi mai bine:), cum spune și el este singura soluție.

 Ce părere vă lasă ce se discută pe la TV?

15 Comments

  1. Răspunde

    majoritatea chestiilor ma lasa rece.Prea multa violenta plus porcarii fara numar si nici educatie nu prea se face…

    • Răspunde

      cum ai facut tu e cel mai bine.
      Se ia una bucata ranga si una bucata televizor…restul e can-can

  2. Răspunde

    Cand deschid televizorul vad or stiri despre raposatu’ ori filme de-ale lui. Acum ca nu ma prind nici un Discovery, chiar ca nu mai am nimic de vazut.

  3. Răspunde

    La stiri ce vezi : crime , violuri .. ce te intereseaza pe tine ca nenea cu tare a violat o baba … cel mai bine sa nu te uiti deloc 🙂

  4. Răspunde

    Decand a murit Sergiu Nicolaescu sincer nu ma uit decat pe Discovery cand aprind TV-u in rest calculator si atat.

  5. Răspunde

    In primul rand nu prea urmaresc TV-ul, mai urmaresc serialele politiste de pe AXN, mai ma uit la Forum IT si in rest nimic. Strica foarte mult tv-ul, iti strica personalitatea.

  6. Răspunde

    Nu prea ma uit la TV, si daca o fac, urmaresc numai VH1. Bineinteles, mai sunt exceptii daca este un film bun pe alt post, in rest nu-mi mai bat capul, nici n-ai ce vedea…

  7. Răspunde

    Nu mai merită în ziua de azi să urmărești astfel de canale…dar totuși cu toți odata și odata tot revenim

  8. Răspunde

    Ma uit la national geographic. Mai invat ceva util si ma relaxeaza.

  9. Răspunde

    Eu unu la televizor sa zic de ceva vreme nu mai prind decat stirile, ca in rest e cam ocupat cu desene pentru copii.. Cam asta inseamna sa fii parinte! 😀

  10. Răspunde

    Pai in ultimul timp nu prea a mai vazut nimic interesant la tv . Numai discutii si controverse lagate de moartea regretatului Nicolaescu

  11. Răspunde

    Deschid televizorul doar sa ma uit la un concert sau vreun documentar pe discovery sau ceva asemanator,ceva interesant…in rest nu ma intereseaza .

  12. Răspunde

    Eu vreau sa ma uit la tv insa nu am loc de fimiu care doreste sa vada doar Kiss Tv-ul 😀

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *