Primul blogmeet la care am participat

Zilele aceastea judeţul Hunedoara a fost al bloggerilor, mai exact, adunarea lor. Un prim eveniment a fost SuperBlog, acolo unde s-au adunat ceva oameni, mai mult sau mai puţini cunoscuţi. Însă, pe lângă acesta, a fost şi blogmeetul hunedorean, eveniment care nu s-a mai desfăşurat de ceva timp pe meleagurile noastre.

Ce pot să spun, chiar dacă am fost puţin mai tăcut, am avut mai mult timp să fiu atent la cei din jurul meu. Chiar a fost o senzaţie foarte faină să vezi o persoană pentru prima dată şi deja să cunoşti o grămadă de lucruri despre ea.

Blogmeet HunedoaraMulţumesc organizatorilor (1, 2, 3), gazdei primitoare, iar nu în ultimul rând, domnului Şerb pentru drumul lin pe care mi l-a asigurat.

6 Comments

  1. Adi

    Răspunde

    Hmm, cam putin. Ma asteptam sa scrii mai mult despre blogmeet.

  2. Răspunde

    Si eu ma asteptam la un articol mare. O sa intru sa citesc acum.
    Off: “Chiar a fost o senzaţie foarte făină

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Nu scriu direct cu diacritice, le pun la final, nu cred ca este articol unde sa nu gresesc ceva, chiar daca le citesc de mai multe ori.

      • Răspunde

        diacritice.com sau le iei de pe diverse site-uri? Iti recomand diacritice.com. Asa fac eu mereu.

        • Luci Florescu

          Răspunde

          Si eu tot asta folosesc.

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *