Nu conteaza numele atata timp cat lucrurile decurg bine

După cum bine ştiaţi deja, marele Mercador a devenit acum ceva timp OLX, un brand care este foarte răspândit. Mulţi însă se întreabă de unde vine prostia de nume OLX, ei bine, nu-i chiar aşa o mare prostie, ba chiar a început să sune şi bine. Dar am deviat de la subiect, da, vine de la online exchange. Simplu, nu?

Un lucru am de spus despre noul lor nume. Pentru mine nu este relevant mai deloc, atâta timp cât îşi face treaba numele este irelevant. Până la urmă cu ce ne afectează pe noi că se numeşte Mercador sau OLX, e tot acelaşi lucru. Şi da, o spun clar, OLX aduce cele mai bune rezultate de pe la noi. Şi o zic pe verificate, acelaşi anunţ şi pe Tocmai.ro, dar acolo cam slăbuţ că-i mai drăguţ.

Schimbarea de nume este o mişcare proastă. Cum să fie o mişcare proastă? Nu-s eu mare specialist, dar am văzut că peste tot se vorbeşte de această schimbare, deci a avut ceva impact asupra noastră.

Dar mai este o chestie. Acum o bună perioadă de timp îmi zicea cineva de Mercador, chiar începusem să rad pe atunci. Mă şi gândeam, îmi spunea că-i un site fain de anunţuri, eu da da, îl vedeam ca pe unu de toată jenă. Auzi şi tu, Mercador. Şi sunt sigur că nu sunt singurul care zicea acest lucru. Deci de unde atâta nostalgie? La fel ne plângem şi când îşi schimbă Facebook interfaţa.

Şi încă o dată. Indiferent că vorbim de Mercador sau OLX, ambele sunt peste Tocmai.ro

11 Comments

  1. Răspunde

    După ce se lucrează la un brand mult și bine, după ce îți intră în cap o grămadă de reclame și rime cu mercador.ro, zici că nu e o mișcare proastă? Asta nu contează foarte mult, contează piața și concurența. Fii sigur că acum au pierdut mult și bine, din cauza schimbării numelui.

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Ce conteaza mai mult pentru tine? Sa faci rime cu mercador.ro sau sa vinzi (sau sa cumperi) cat mai rapid?

  2. Răspunde

    Lăsând Mercador/OLX la o parte,v-aţi gândit că dacă Facebook îşi schimbă numele, va fi mai mare haosul 🙂

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Atata timp cat nu s-a provocat haos cand floresculucian.com a devenit luciflorescu.ro nimic nu se mai poate intampla. :))

      Ah da, din cate imi aduc aminte, facebook.com la inceput era thefacebook.com 😀

  3. mihai

    Răspunde

    Dar oare nu exista si posibilitatea sa ramana tot Mercador? Adica sa trimita OLX catre Mercador….

  4. Răspunde

    Noi ca utilizatori n-am pierdut nimic. Doar ei au de pierdut ceva bani (si nu putini) cu aceasta rebranduire asa ca …
    Mercador a murit, Traiasca OLX ! 🙂

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Sunt sigur ca vor avea reclame la fel de faine si cu OLX. (si la fel de multe)

  5. Răspunde

    ideea este că OLX este un brand la nivel eropean, mercador era doar în românia..ei doar au intrat cu un magazin online într-un brand.

    • Luci Florescu

      Răspunde

      OLX nu este un brand la nivel european, ci este raspandit si in afara Europei.

  6. Silviu

    Răspunde

    Pe termen lung e de ajutor schimbarea, iar pe termen scurt, inca un motiv de promovare, eu personal inainte nu prea deosebeam tocmai de mercador, nu stiam care era cu Varu si care cu burghiu, acum m-am prins, burghiu e cu olx si varu cu tocmai. :))

  7. Răspunde

    Pe termen scurt au pierdut, au bagat ceva bani sa isi constuiasca imaginea. In plus Mercador rima cu cumparator. OLX rimeaza cu fix pix. 🙂

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *