Istoria CD-urilor in 30 de secunde

CD-urile au început să fie foarte populare cam când am apărut şi eu pe lume, chiar dacă încă pe acea vreme erau la modă casetele.

Nu am prins mult perioada aceea, şi chiar dacă am prins, nu-mi amintesc foarte multe lucruri. Ţin minte că doar de câteva ori am derulat ceva casete, în rest eu le vedeam doar ca un material de joacă. Adoram să le stric. Aşa cum îmi făcea plăcere să mă joc cu filmul după ce au fost developate fotografiile.

În tot acest timp CD-urile au tot evoluat, ajungând să nu fie folosite doar pentru muzică, erau orice pe ele, cum de altfel este şi acum. De la jocuri gen Mario până la Windows piratat, orice.

Dacă stau să caut, încă mai găsesc CD-uri de pe la revistele consacrate din acea perioadă, cum ar fi Level, Chip sau chiar Foto Video. Dintre ele revista Level mi se părea cea mai tare, adică găseai pe CD-urile lor orice, chiar şi programe utilitare, însă era păcat că doar câte un joc era varianta full, restul erau doar demo-uri care te făceau să te gândeşti cum ar fi să te poţi juca nestingherit varianta oficială.

Trecând uşor anii, CD-urile au început să decadă la fel de repede cum au ajuns acolo sus. Iar cât de curând, cu siguranţă, vor avea aceeaşi soartă ca şi casetele. Timpurile se schimbă, cine ştie, poate peste 50-60 de ani vor exista tot felul de hipsteri care vor folosi CD-urile.

Animaţia este realizată de către Digital Music News.

2 Comments

  1. Răspunde

    Si mie imi placea sa stic casetele, cred ca dupa ce nu se mai foloseau le-am stricat pe toate care le aveam :))

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Cred ca era un hobby pentru foarte multi 😀

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *