Incarcare lenta a blogului

Din câte se poate vedea, chiar şi în clipa de faţă blogul se încarcă foarte greu, cauza, inexplicabilă. Încă de ieri am observat această problemă destul de mare din păcate, de atunci parcă nu am mai avut linişte.

Am instalat atât Wp Super Cache cât şi WP Smush.it, dar din păcate nu m-au ajutat cu nimic, totul se încarcă la fel. Am dat chiar un restore la intreaga bază de date, acum blogul este ca în stadiul zilei de 26, de aceea au dispărut toate comentarile de la articolul cu concursul, care din păcate nu le mai pot recupera 🙁

Cu această ocazie, vă anunţ (şi vă rog), celor care au scris un comentariu acolo şi care au dorit să participe, să mai scrie o dată, pentru că am pierdut acele comentarii. Îmi pare foarte rău că s-a terminat aşa, şi poate mulţi dintre voi nu veţi mai participa, însă sper să nu fie aşa. Tot acum, ţin să vă anunţ că am mărit perioada de participare, adică câştigătorul se va anunta pe 5 iulie, am hotărât asta pentru că două zile au fost deja pierdute, să ştiţi că nu doresc să vă ţin mai mult în suspans, dar din păcate situaţia este mai delicată.

Deci, toţi cei care doriţi să câştigaţi un domeniu.ro pe viaţă şi hosting pe un an, mai înscrieţi-vă o dată. Rog aici, să anunţe şi cei care au scris articol pe blogul personal, pentru a fi toate în acelaşi loc. Mulţumesc mult.

 

Concurs – Pachet de blogger

29 Comments

  1. Răspunde

    Imi pare rau pentru cele intamplate Lucian. De-aia imi place pe blogspot. Pana acum nu am avut vreo problema cu blogul, cu spamurile sau cu securitatea. Si chiar daca nu e la fel de complex ca wp-ul, tot se poate ajunge la performantele lui cu putina munca. Sper sa poti rezolva tot ce trebuie rezolvat. Mie personal mi s-a incarcat normal acum blogul, si scriu de pe tableta care de obicei se misca mai greu.

    Vreau sa particip la concurs pentru a putea castiga premiul cu acest articol, publicat de mine pe blog.
    Succes inca odata tuturor participantilor!

    • Răspunde

      Multumesc foarte mult pentru participare 🙂
      Intr-un fel e mai bine, dar si bucuria de dupa rezolvarea unei probleme e superba 🙂

  2. Stere George

    Răspunde

    Vad ca acum si-a revenit.. dar eu nu cred ca e de la WP… vezi sa nu fie de la hosting

    • Răspunde

      Nu e de la ei, nici de la mine. Uneori merge bine, alteori brusc se incarca jignitor de rau, nu stiu ce sa zic.

  3. Răspunde

    Iei legatura cu namebox si ei iti pot pune la dispozitie un backup mai recent, fiindca sigur au.

  4. Răspunde

    Acum pare că se încarcă OK blogul… dar este păcat de comentariile pierdute.

    • Răspunde

      Da si mie imi pare rau, dar si eu am fost destul de prost pentru ca nu am facut backup-ul corect, si cand s-a dat restore am pierdut, dar asta e, articolele le-am recuperat, comentarile vin si ele 🙂

  5. Răspunde

    Merge bine acum. Posibil sa fi fost ceva de la server, de obicei eu acolo caut prima data problema.

  6. Răspunde

    Nu cred ca problema a fost de la wordpressul tau … 99,99% e din cauza celor care iti gazduiesc blogul.
    Pacat de comentarii … dar viata merge inainte. Bafta celor care vor participa la concurs si tie felicitari pentru initiativa.

    • Stere George

      Răspunde

      asta e si parerea mea.. daca are ultima versiune de WP nu are cum sa fie de la el. Cel mai probabil hostu.

  7. Răspunde

    Da, foarte neplacut ce ti s-a intamplat, am intrat si eu alaltaieri parca si m-a uimit ce am gasit pe aici. Bine ca s-a rezolvat problema. 🙂 Ma rog, in parte, pentru ca unele comentarii vad ca s-au pierdut.

  8. Răspunde

    Mai e o varianta, e posibil ca tema asta sa aiba probleme. Sa stii ca si la mine se incarca dintr-o gata greu, fara motiv si am destul de multe resurse la server.

  9. Răspunde

    Ai verificat traficul sa nu fie ceva roboti care iti incarca viteza blogului? Eu am primit mult trafic fals aproximativ 1000 vizite pe secunda si mereu imi pica siteul.

    • Răspunde

      Am avut probleme de genul asta la inceputul lunii, le-am rezolvat, insa atunci blogul functiona bine.

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *