Despre batranete

Ieri am fost chemat la şcoală pentru a da nişte flori doamnelor care au terminat liceul acum 40 de ani. Da, am fost să văd cum arată nişte absolvenţi care s-au întâlnit după 40 de ani după terminarea liceului, au fost undeva în jur de 80 de persoane, un număr destul de mare. Am avut parte de nişte imagini mai ciudate decât deobicei, ceva ce nu văd chiar în fiecare zi.

Prima persoană care a intrat pe uşă, nu e tocmai aşa, era împinsă pe un pat cu roţi de nişte angajaţi ai unei firme de securitate, această femeie avea doar capul scos afară, în rest, toată era acoperită, din câte am înţeles era paralizată de foarte mulţi ani, dar nu ştiu din ce cauze, dar nici prea curios nu am fost. Am rămas şocat când am văzut, nu rămân eu aşa deobicei, dar nu ştiu ce să zic, mi-a dat o stare de emoţie foarte mare. După au venit bătrâneii, alţii mai de viaţă şi tot aşa. Unii abia se mişcau, alţii radiau de fericire că s-au reîntâlnit cu vechii colegi.

După toate acestea, mai trecea câte unul şchiop, unul cu picior de fier, unul fără o mână şi tot aşa, m-am simţit chiar ciudat în momentele respective. Mai venea câte unul şi dădea mâna cu mine şi-mi amintea că voi ajunge şi eu aşa. Nu-mi place să ajung bătrân, mi-ar place dar să fiu unul care să poată să facă cât de cât anumite activităţi, nu să ajung cum era femeia aceea sau ceilalţi cu probleme, nu ştiu cum se descurcă. Dacă eu mă plâng acum, nu ştiu ce fac cei care au un handicap toată viaţa….

 Eu tot timpul când mă gândesc la bătrâneţea mea mă cuprinde o stare de nostalgie.

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *