Daca vrei sa faci ceva, fa-o personalizat

Cel mai mult mă disperă când primesc mesaje făcute după un şablon. Înţeleg că vrei să trimiţi acelaşi mesaj unei mase considerabile de oameni, dar cel mai probabil respectivul mesaj are toate şansele să ajungă în spam.

Citiţi pentru început acest mesaj pe care l-am primit recent pe mail:

mesaje nefolositoarePentru început doresc să-i mulţumesc domnişoarei (pentru că este o ea) pentru ceea ce încearcă să facă. Lăudabilă iniţiativa, mai ales că trebuie să depui ceva muncă pentru a te apuca de un asemenea proiect. Din câte se poate observa, ea a cerut doar 140 de lei pentru a îmi corecta greşelile pe care le-am făcut de-a lungul timpului pe blog, şi nu sunt chiar foarte puţine articole, trebuie depus ceva efort.

Însă pe mine mă deranjează altceva, chiar dacă încearcă să facă un lucru bun, adică să corecteze greşelile de scriere, ea prin simplul mesaj ataşat mai sus reuşeşte să facă o greşeală. Un prim lucru este că se adresează blogului meu ca şi cum ar fi un site de la o firmă sau organizaţie, total fals. Acest site este un blog personal, cel mai probabil reiese din adresa pe care am reuşit să o aleg acum ceva timp.

Iar din câte ştiu eu, pe un blog personal, până la urmă, poţi scrie cum ai tu chef şi ce ai tu chef, nu-ţi dă nimeni în cap pentru greşelile gramaticale pe care le faci, poate doar comentatorii îţi mai trag din când în când câte un mesaj mai răutăcios. Iar dacă pe un blog personal poţi scrie cum vor muşchii tăi, atunci de ce să-i trimiţi unui blogger un mesaj prin care îi faci o asemenea propunere? Cel mai probabil, dacă dorea să-şi facă treaba cât mai bine, indicat ar fi fost să-şi cunoască foarte bine terenul.

Tu ce i-ai fi răspuns?

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *