Cum te va distruge dezvoltarea personala

Pornesc încă de la început prin a vă spune că în ultimul an (un an şi ceva) am citit 15 cărţi de dezvoltare personală. Da, fix 15. Majoritatea provenite de la autori celebri, multe dintre cărţi fiind chiar bestsellere, ca aproape toate cărţile de dezvoltare personală, de altfel. Pe lângă, am fost un abonat fidel al blogurilor de dezvoltare personală, toate având cheia succesului în articolele lor, dar am ajuns, din păcate, la o concluzie oarecum bizară.

baniPentru cei care n-au timp să citesca bălăriile mele, am doar atât să le spun, FUGIŢI DE DEZVOLTAREA PERSONALĂ.

Dacă chiar acum eşti foarte interesat de dezvoltarea personală trebuie să faci un singur lucru, să te dezvolţi din punct de vedere personal, nu să creezi o viziune falsă asupra ta, să nu te crezi mai important şi superior faţă de noi, ceilalţi, doar dacă ţi s-a spus că totul stă în puterea ta. Nu te afunda la fel ca mine în citate motivaţionale, n-are rost, timpul pierdut îl poţi fructifica pentru a construi.

Dezvoltarea personală este excelentă până la un anumit prag, după aceea se trece la exces.

În ce se manifestă excesul de dezvoltare personală?

Foarte simplu. Vei deveni un roboţel care va crede despre el că are succesul în proprile mâini, chiar dacă îşi caută un job de luni de zile sau este la fel de inapt intelectual la fel ca anul trecut. Cu asta te va ajuta dezvoltarea personală. Mai exact, de ce să trăieşti o decepţie, când poţi să-ţi îndrepţi privirea către adevărata ta dezvoltare.

De ce devenim roboţi după ce citim o carte de dezvoltare personală sau un articol motivaţional

  1. Ne apucăm de alergat. Pentru că toţi scriitorii sau speakerii au fost graşi în copilărie, toată lumea râdea de ei, iar de când s-au apucat să alerge viaţa lor s-a schimbat radical. Sunt în formă, şi fac asta zilnic. OK, el a găsit o soluţie, dar asta nu înseamnă că şi tu trebuie să alergi şi să-ţi stabileşti ca obiectv terminarea unui maraton sau a unui semimaraton. Există şi alte sporturi, ciclismul, dar de ce nu, săritul cu coarda.

  2. Citim tot mai mult despre dezvoltarea personală. Rămânem aşa de fascinaţi de cuvintele frumoase încât devenim dependenţi, iar în adâncul sufletului vei simţi că poţi să-ţi schimbi viaţa chiar din această clipă, dar tot ceea ce faci este să citeşti tot mai multe baliverne despre dezvoltarea personală, încât vei ajunge la un punct de saturaţie, vei renunţa, iar într-un final îţi vei da seama că ai o viaţă naşpa.

  3. Încercăm să ne schimbăm. Un prost nu va putea niciodată să devină deştept peste noapte. Aşa este şi aici, nu vei putea renunţa la vechile obiceiuri peste noapte, asta doar pentru că nu te vei ţine de treabă, chiar dacă în acest moment eşti capabil să muţi şi munţii din loc pentru a îţi îndeplini scopul, dar mai vorbim peste o lună, două sau chiar trei.

  4. Te-ai gândit că nu ai succes doar pentru că, stai puţin să mă gândesc, eşti prost? Investeşte mai mult în educaţia ta decât să investeşti prea multă energie în dezvoltarea personală. Degeaba trăieşti prin atâtea citate motivaţionale şi te cufunzi în profunzimea lor, dacă eşti prost, prost rămâi.

Da, şi multe altele, pe care le cunoaştem cu toţii. Dar stai, ştii ce vei face? Te vei apuca de citit ca să poţi să te lauzi cu asta, vei găti acasă că să arăţi tuturor că ai grijă cu alimentaţia ta, vei alerga ca să demonstrezi tuturor ce stil de viaţă sănătos practici etc.

Cine te învaţă pe tine dezvoltarea personală?

Păi să o luăm cu începutul, nişte amărâţi de traineri care, spre surprinderea multora, au exact acelaşi succes pe care îl au majoritatea dintre cei care nu au succes. Dacă mă chinui, până şi eu, un prostan, pot să vin în faţa tuturor şi să vă dau lecţii de dezvoltare personală.

Da, nu îmi este greu, la început voi citi o carte despre cum să vorbesc în public, apoi alta despre cum să abureşti publicul în orice situaţie, alta despre cum să arăţi ca o persoană convingătoare, iar în cele din urmă, citesc două sau trei articole pe care o să vi le dau pe nerăsuflate. Punct, şi asta-i toată şmecheria, am succes!

Mda, până la urmă puteţi crede orice, dar sunt sigur că nu veţi câştiga foarte mult dacă îl citiţi pe unul care consideră că cea mai mare realizare a vieţii lui a fost să slăbească 30 de kg.

Iar în cele din urmă, cu ce m-a ajutat pe mine dezvoltarea personală

Pot spune că am avut norocul să citesc două cărţi realizate de o persoană care chiar a avut succes, a fost scrisă în amănunt, iar datele pe care le-a prezentat sunt cât se poate de reale. Cum de la un plod căruia i se prezicea un viitor negru, a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciaţi medici de pe planetă.

Şi da, singurele două cărţi care m-au ajutat, în rest, sunt la fel de prost ca înainte, am aplicat cele scrise în cărţi doar câteva săptămâni, doar pentru că nu erau pentru mine.

Însă am învăţat altceva, acum pot să-mi dau şi singur seama ce este cu adevărat bun pentru mine, dar mai ales, pot să-mi creez un program excelent singur, fără să devin un roboţel al trainerilor sau bloggerilor de dezvoltare personală. Am ales să gândesc, nu să interpretez.

43 Comments

  1. Adi

    Răspunde

    Si eu am incercat odata sa citesc o astfel de carte insa dupa primele 10-20 de pagini am aruncat-o zicand ca e o mare prostie. Nu am nevoie de o carte ca sa stiu ce sa fac cu viata mea ci am totul fixat in minte.
    Oricum, excelent articol.. sper sa deschizi ochii multor persoane cu el.

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Multumesc, poate esti un caz izolat, insa eu am fost de-a dreptul fascinat, asta pentru ca am decis sa citesc tot mai mult.

      Si da, am uitat sa specific ceva in articol, acum parca-mi provoaca o usoara greata genurile astea de articole, adica modul in care sunt redactate.

  2. Răspunde

    Felicitări pentru articolul acesta, e foarte bine scris și conține lucruri pe care mulți nu le știu sau nu vor să le zică. Am citit și eu o grămadă de articole de dezvoltare personală; la vremea respectivă m-au ajutat pentru că gândeam foarte negativist și nu aveam încredere în mine… dar cam atât. Acum nu mai citesc, sau citesc foarte rar, pentru că așa cum zici și tu, e timp irosit degeaba și crează iluzia că ești mai bun/frumos/deștept decât ești în realitate.

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Cam da, poate chiar daca credeai despre tine ca nu mai gandesti negativ, tot o faceai in subconstient. Iar o asemenea problema se poate trata mai usor cu ajutorul unui psiholog, chiar daca tinzi sa crezi ca si o scriere motivationala te poate ajuta.

    • Adrian

      Răspunde

      Ideea este sa faci dezvoltare personala cu un psiholog acreditat…. Nu sa citesti blogurile unor dezaxati care oricum habar n-au ce inseamna psihologia comportamentala sau cine stie ce tehnici de terapie….

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Ce bine a venit link-ul tau acum, chiar daca am citit articolul chiar in ziua in care l-ai postat. Pana la urma mi s-a mai povestit si in trecut despre acest subiect, insa am refuzat sa cred ca-i tocmai adevarat, pana la urma schimbarea era in mine. 🙂

  3. Răspunde

    Generalizezi. Dai niște sfaturi gratis pe baza experienției trăite de tine și uiți că acestea sunt irelevante pentru mulți dintre noi. De exemplu, dacă tu ai devenit un „roboțel” după ce-ai citit 15 cărți de dezvoltare personală, asta nu înseamnă că același lucru se va întâmpla și cu mine sau cu altcineva.

    Așadar, articolul tău l-aș pune în aceeași oală cu literatura de dezvoltare personală pentru că face același lucru ca celelalte materiale de care tu te plângi – oferă sfaturi celorlalți pe baza unor experiențe individuale. Ce ironie, nu?

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Ma asteptam sa faca cineva remarca asta, insa imi doream ca nimeni sa nu o faca. Dovedeste din nou ca trebuie sa mai lucrez la modul meu de a scrie. Intregul articol este facut exact pe aceeasi schita ca a unui articol motivational, ca si o ironie, cum ti-ar place sa-i spui. Si am facut-o intr-un mod cat se poate de voit.

      Nu stiu daca ai citit statusul meu de pe Facebook, poate iti raspundea oarecum la intrebarea ta.

      Iar nu in ultimul rand, mi-am dat seama de aceste lucruri acum ceva timp, insa abia acum am izbutit sa-mi scriu gandurile pentru ca am vazut ca inca se acorda o mare importanta pentru cartile, blogurile si seminariile de dezvoltare personala.

      • Carmen Jakab

        Răspunde

        Oriunde sunt, orice gandesc, zic sau fac verificand feelingul din sufletul meu si intuitia care ma ghideaza, stiu unde este bine sa fiu si ceea ce am de facut. Soare in suflet!

    • Răspunde

      Fiecare dintre noi avem propria doză de subiectivism, oricât de obiectivi am încerca să fim. Asta e adevărat 🙂

  4. Răspunde

    “Am ales să gândesc, nu să interpretez.”

    Buna alegere.

  5. Răspunde

    Ha, și eu am băgat în ultimii doi ani de zile vreo 20 de cărți de dezvoltare personală. Ultima fiind citită prin ianuarie-februarie anul ăsta. Pe mine m-a fascinat prima carte de dezvoltare personală citită, și am văzut că ai citit-o și tu, ”Începe cu ce nu-ți place”. Din cauza cărții ăsteia m-am apucat să citesc mai multe, pentru că am crezut că toate sunt atât de bune ca prima, sau chiar mai bune, însă nu a fost deloc așa. Și eu am renunțat la dezvoltarea personală încă de la începutul anului, însă prima carte, ”Începe cu ce nu-ți place” chiar m-a ajutat și încă mă ajută și e singura carte pe care o mai răsfoiesc din când în când de drag, reluând unele idei. Eram tare dezorganizat și munceam aiurea, eram cam dezorientat având atâtea pe cap, însă acum sunt mult mai calculat și fac totul pas cu pas, dând tot, sau aproape tot ce-i mai bun când fac o anumită activitate.

  6. Pingback: Despre dezvoltarea personală numai de bine, desigur - Cristian China Birta

  7. Răspunde

    Din punctul meu de vedere o cale eficienta de dezvoltare este practica kendo.

  8. Răspunde

    Te felicit pentru aritcolul redactat, poate după lungi analize ce-şi arată rodul în prezent. Totuşi, nu te pot lăuda în întregime. Dezvoltarea personală este importantă şi îşi are rezultatele pe piaţa din România. Depinde de felul în care vezi lucrurile. Pentru un om de la ţară, care toată viaţa a dat la sapă şi a gândit la puţine citate motivaţionale, experimentând munca fizică şi facerea de copii, e importantă orice vorbă, mai ales dacă buda se mută-n casă, cu tot cu sistem de canalizare. Pentru cel care vrea o minune după fiecare citire, e musai să tragă linie şi să se vadă într-o beznă fără vreun colţ luminat. Cărţile nu ne robotizează, decât dacă le citim în sistem IOS sau Android …

    • Răspunde

      adica sa inteleg ca tu habar n-ai cum e la tara. si ca sa inteleg mai departe esti convins ca ai avea. in cuvintele inspirationale ale galeriei ulteras curva sud poli timisoara de acu zece ani, ”du-te la sapaaaa!”

  9. tizul

    Răspunde

    Suna al dreacului de subiectiv ce scriu, dar este probata adesea: sunt doua feluri de indivizi- lideri si executanti (rareori am vazut indivizi care oscileaza intre cele doua, si aia, cel putin din ce-am intalnit eu, sunt tot dominanti, dar lenesi in exces) .
    La lideri este cum scrii tu, eventual le mai dai ceva idei, pe care, oricum, nu le asculta din spiritul naturel de jiji-contra, dar din care idei pot sa-si ia un zvac pentru o idee proprie.
    La sclavi :)))) (astia sunt 99% din bobor! ) mere cu ordine, sfaturi, sustinere, wtf. Sunt ABSOLUT necesare.
    Asta NU inseamna ca vei face din ei lideri.
    Pot avea scurte perioade in care te/se pot pacali, dar repede redevin ce sunt- manipulabilii eterni.
    Vrei sa creezi un lider, o poti face pana in varsta de 3 (trei) ani, dupa aia temperamentul si caracterul se mai muleaza/ adapteaza pe mediu, dar nu se mai modifica substantial.
    Aaaa, pe unul d-asta, de-i sef de haita, motivationalele (ca tot ce suna a “bai fraiere care esti tu de fraier, sa-ti zica mandea cum devine chestia si ce tre’ sa faci…bla-bla-bla”) il scot major din saritele proprii (in cazurile soft va zice doar: “Ce pana mea s-a apucat asta sa debiteze truisme stiute si de-un bb?!?”). :)))))

  10. mmm

    Răspunde

    Cea mai mare realizare pe care o fac cei care îți prezintă dezvoltarea personală este să îți vândă cartea/cursurile/etc de dezvoltare personală. Ar fi prea evident să scrie în carte “fraiere, te-am făcut să cumperi cartea, asta e ce am realizat eu în ultimii 10 ani, mai țin 5 cursuri și pot ieși la pensie liniștit”

  11. Cititor Infidel

    Răspunde

    am stiut de la inceput ca dezvoltarea personala nu ajuta cu nimic.
    Cei care castiga de pe urma dezvoltarii personale sunt corporatiile care vand cartile respective 😀

  12. Ciprian

    Răspunde

    Oricine activeaza intr-un domeniu cu informatie stufoasa: fitness, programare web/it, geafica etc. va sti cand citeste prea multe tutoriale si face prea putina practica. De-asta chestiunile astea cu
    motivationale prind cu predilectie la oameni needucati sau oameni cu caracter slab.

  13. c

    Răspunde

    Aici nu cred ca ai gandit: … dar sunt sigur că nu veţi câştiga foarte mult dacă îl citiţi pe unul care consideră că cea mai mare realizare a vieţii lui a fost să slăbească 30 de kg.

  14. Răspunde

    Am citit câteva cărți de dezvoltare personală. Cred că eram la sfârșitul anilor de gimnaziu, începutul anilor de liceu.
    Observație: Toate cărțile spuneau același lucru, doar era ambalat altfel.
    Concluzie: Citește maxim 2 cărți de dezvoltare personală.

  15. Răspunde

    bro, sincer articolul nu e minunat dar subiectul este asa ca merita sa sarbatorim cu o dieta bazata pe carbohidrati grasimi saturate si muuuult alcool distilat din cereale. pe bicicleta in coborare desigur. cu un cui pregatit sa fie aprins cand ajungem pe plaja. de ce sa te mai si dezvolti cand e o zi atat de frumoasa?

  16. Răspunde

    Ehe! Bate palma :))

    mi se pare foarte amuzant ca au dat pe aici comentarii niste tipi care prin postarile lor vorbesc de dezvoltare personala si chiar recomanda.

    ce sa si faci.. cand vrei sa dai un comentariu sa faci backlink-uri te supui textului

  17. Paula

    Răspunde

    Cartile motivationale te pot ajuta doar daca ai foarte putina inteligenta emotionala si intelegere a propriei persoane. Pentru ceilalti, dezvoltarea personala se face aplicand niste principii de bun simt care sunt potrivite pentru firea lor zi de zi. Adica actiune repetata, zi de zi, ad infinitum. Astfel dezvolti obiceiuri bune care in timp iti vor influenta viata intr-o forma pozitiva. Adica nu citit, ci facut. Iar persoana care recomanda mersul la un psiholog acreditat, din nou, e bine sa isi puna niste semne de intrebare in legatura cu pregatirea si viata acelei persoane, in loc sa ia de bune tot ce ii spune pentru ca este “acreditat”. Lumea abunda in popi care doar predica, dar nu si urmeaza ceea ce predica.

  18. Răspunde

    Nu văd articolele sau cărțile de dezvoltare personală ca pe o pierdere de timp sau ca fiind inutile. Le văd ca pe un impuls de-a te provoca să-ți deschizi mintea și să faci mai mult cu viața ta.

    Problema cu materialele de genul ăsta apare atunci când persoana care le consumă, crede ca este suficient să se afunde în ele și viața i se va schimba fără sa mai facă și altceva. Nu o să te țină nimeni de mână și nici un speaker motivațional n-o să facă pentru tine ce trebuie să faci tu, asta depinde de tine.

    Deci problema nu sunt articolele și cărțile în sine, problema este atunci când deși ai citit atâtea, nu schimbi nimic dar continui să citești și undeva în mintea ta crezi că ți se va schimba viața cumva… cu ajutorul unui unicorn sau printr-o magie ceva, fără să miști un deget.

    Citește, inspiră-te și mișcă-ți fundu’!

    • Luci Florescu

      Răspunde

      N-am zis niciodata ca sunt o problema, insa excesul lor dauneaza grav sanatatii.

  19. ral

    Răspunde

    problema este ca apar din ce in ce mai multi “Dezvoltatori personali” si nu fac decat sa repete aceleasi lucruri in seminariile lor

    am fost la vreo 5 seminarii si primele 2 au meritat, restul se repetau informatiile

    Am fost si fraierita sa platesc unul de Lorand Szasz care a dat mai multe informatii in seminarul gratuit, decat in cel platit. pffff asta e..

    cum ai zis si tu, toti citesc carti de dezvoltare personala si peste noapte devin Coach

    ne invata cum sa avem succes si ei se imbogatesc pe seama insuccesului nostru

    asta-i viata, unii sunt destepti, altii prosti precum ziceai si tu

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Am urmarit si eu un seminar de-al lui Lorand Szasz pe youtube, daca ai timp te poti uita sa vezi daca nu seamana cu cele pe care le-ai vazut.

  20. Pingback: Biografiile şi autobiografiile - cele mai bune cărţi de dezvoltare personală

  21. Pingback: Ce-ar fi sa nu ne mai plangem ? – La-Vorbitor.Ro

  22. kinga

    Răspunde

    Intrebarea mea este,care sunt cele 2 carti citite,amintite mai sus?

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Maini inzestrate si Gandeste cutezator, ambele de Ben Carson.

  23. Pingback: In trei... | Pato Basil

  24. Pingback: Cartea care te îmbie la citit - Luci Florescu

  25. Pingback: Dezvoltarea personala este precum un porc! Stiai asta? | Melinte Paul

  26. Pingback: Cele mai populare 5 articole + O întrebare - Luci Florescu

Lasă un răspuns la ral Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *