Cum sa ma sinucid?

Dacă ai căutat asta pe Google, te rog, citeşte acest articol integral! Nu vreau să crezi că încerc să te aduc pe o altă cale, dar, merită să citeşti şi părerea mea, înainte de a trece la acţiunea ta.

Am citit recent un articol despre sinucidere la o bloggeriţă, şi mi-a demonstrat că această stare poate apărea chiar din senin, poate fi ceva de moment…., au trecut foarte mulţi prin situaţia ta, poţi caută din nou pe Google “cum să mă sinucid”, sunt chiar mulţi şi cer detalii importante despre anumite moduri de a-şi curma viaţa.

În viaţă există foarte multe situaţii grele, mult mai complicate şi mai sofisticate decât cea în care eşti tu acum. Au existat mulţi alţii care au avut situaţii mult mai grele, şi totuşi, viaţa a însemnat totul pentru ei…

cum sa ma sinucid

Am citit recent cartea lui Viktor E. Frankl, “Omul în căutarea sensului vieţii”, care cu siguranţă dacă o citeai, nu ajungeai pe această pagină cu un gând întunecat. Acest tip, a fost o bună perioadă ostatic în lagărul de concentrare din Auschwitz. Trăia cu mai puţin de 300 gr. de pâine pe zi şi o supă chioară, erau poate zile când şi această minimă a existenţei lipsea. Trezirea era foarte devreme, împreună cu ceilalţi ostatici ieşeau în întunericul dimineţii la galop spre locul unde vor lucra mai bine de 12 ore, săpând şanţuri în pământul îngheţat în aşa fel încât ieşeau scântei. Lucrau de dimineaţa până seara, erau bătuţi pentru orice, nu conta dacă acei oameni făceau totul ca la carte, depindeau de orice. Puteau fi bicuiţi chiar dacă nu stăteau drepţi, îşi trăgeau prea jos căciulă pe urechi din cauza frigului, sau dacă şchiopătau din cauza bătăturilor de la picioare.

Erau zile când aceşti ostatici lucrau în picioarele goale pentru că cizmele erau prea dezafectate. Şi totuşi, seara când se întorceau, nu avea fiecare patul său, pe nişte scânduri vai de mama lor, se înghesuiai 8-10 persoane, stând lipiţi unii de alţii pentru a nu risipi căldura. Asistau la scene îngrozitoare, vedeau cu ochii lor cum prietenii lor se stingeau de epuizare sau de la loviturile îngrozitoare la care erau supuşi. Trăiau întotdeauna cu frica că la un moment dat vor sfârşii şi ei în aceleaşi moduri cumplite, sau că le va veni vremea de a face o “baie” în camera de gazare, apoi să facă o vizită la crematoriu.

Şi cu toate acestea, aceşti oameni nu doreau să moară, doreau să-şi recapte libertatea, pe care tu o ai în clipa de faţă. Puteau în orice moment să se sinucidă, nu le era greu să sară într-un gard electric. Dar repet, nu o făceau. Doreau libertate. Oare eşti tu într-o situaţie mai rea de atât?

Te-ai pus vreodată în situaţia oamenilor paralizaţi? Sau a celor care au amputate picioarele/mâinile? Nu cred…, aceşti oameni nu doresc să moară, se roagă neîncetat să îşi recapete sănătatea pe care tu poate o dispui acum…

Şi să o luăm invers, ce vei face dacă te arunci de la etajul 10, dar nu mori, în schimb rămâi ani întregi cu dureri groaznice, pe când puteai trăii bine mersi? Va fi mult mai greu decât acum…

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *