Cum sa iti faci un super testament online

testamentDupă ce am scris cel mai diferit articol de pe blog la propriu am fost izbit din plin de o idee, ceva ce să îi facă pe prieteni şi pe familie să “rămână cruciţi” sau cu un gând că “aşa ceva nu se poate”, – cred că m-aş descurca cât de cât la sport.ro. –

Ideea pe care doresc să vă o împărtăşesc poate avea două sau mai multe înţelesuri, pe lângă că vă poate şoca familia, poate să-i şi afecteze emoţional. Cum ar fi ca la pomana de 6 săptămâni să apară pe blogul tău un articol proaspăt publicat? Pentru mine, este cea mai tare idee posibilă, adică mi-aş da seama cu adevărat că respectiva persoană a avut o inteligenţă uimitoare, dar mai ales, o demonstraţie că şi după moarte se pot face lucruri frumoase, bineînţeles, dacă am programat totul cum trebuie de-a lungul vieţii.

Sunt multe persoane care nu au avut şansa să spună la revedere celor dragi, moartea venind pe neaşteptate. La fel mai sunt şi care nu au avut curajul să spună ce au simţit la momentul potrivit. Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla, dar cred cu tărie că cei care vor citi respectivele rânduri scrise de acel om care acum este la câţiva metri sub pământ vor rămâne cu un sentiment plăcut. Poate cei mai slabi vor izbucnii din nou în lacrimi, dar nu acest aspect este important.

Un testament online ţi-l poţi face până la urmă oricând, mai bine mai devreme decât prea târziu. Ce presupune totuşi acest testament online? Ei bine, un articol în care să te descarci, să spui tuturor tot ceea ce ai dorit să spui în timpul vieţii, să laşi acolo toate gândurile tale frumoase, să faci în aşa fel încât acele rânduri să însemne ceva important pentru apropiaţii tăi, gândeşte-te ca şi cum ar fi ultimul tău mesaj, chiar dacă după aceea vei mai avea multe altele.

Articolul este complet, este bine, ne simţim împliniţi. Acum singurul lucru care rămâne de făcut este să programăm articolul, să luăm o marjă de eroare mai mare, spre exemplu, îl programăm să apară peste o lună, dacă cumva suntem în viaţă, intrăm cu câteva zile înainte la articol şi îi mai dăm o lună, algoritmul este simplu. Singura problemă ar putea fi ca nu cumva să uităm să reprogramăm respectivul articol, dintr-un articol de erou, acela s-ar putea transforma în unul foarte caraghios, iar atunci toate planurile noastre vor fi date peste cap.

Cu siguranţă vor apărea mesaje în care mulţi vor spune că mai bine spunem acele lucruri atunci, nu după moarte. Ei bine, respectivii spun bine, dar sunt mulţi, de ordinul miilor cei care nu pot să afirme anumite lucruri, pur şi simplu nu pot este mai puternic decât voinţa acestuia de a spune lucurilor pe nume.

Acum sunt curios care este părerea voastră şi dacă aţi face un astfel de articol. Eu unul m-am gândit la aşa ceva, dar am doar 17 ani, nu pot să percep realizarea unui astfel de articol şi pot spune că încă nu am niciun regret, poate peste câţiva zeci de ani voi lua o asemenea decizie.

11 Comments

  1. Răspunde

    Interesantă idee, deși e puțin creepy. Acum depinde, pentru că în tot acest timp riști, din mai multe puncte de vedere. Primul l-ai menționat tu (cel cu uitatul reprogramatului). S-ar mai putea întâmpla să uiți de făcut backup si sa cada host-ul… În cazul ăsta pierzi si testamentul și timpul investit pentru a-l scrie. Sau este posibil să-l vadă cineva înaite de ” dat colțu’ ” 🙂 . Ori sa te trezesti hack-uit pentru anumite informatii de acolo.
    Dar lăsând la o parte pesimismul, cred că ar fi destul de fun sa deți așa ceva, și folositor în cazul în care… Însă eu nu mi-aș face.

    • Răspunde

      Pai ma gandesc ca asta cu hostul nu s-ar putea intampla, adica cam toata lumea isi mai face cate un backup de siguranta, chiar daca cei de la host fac zilnic.

      A doua problema na, ascunzi mai bine panoul de control 😀

  2. Răspunde

    uite chiar discutam chestia asta cu un prieten…sau sa ai un amic care sa aibe acces la blog si sa fie destul de apropiat incat sa afle despre tragicul eveniment care sa ii dea “publish” cred ca e mai simplu asa 😀

      • Răspunde

        :)) nu m-am gandit niciodata la asta, dar am vazut si eu filmul “PS I love you!” interesanta ideea =))
        Nu stiu daca e genul meu sa fac asta… dar poate candva am sa ma gandesc si la asta.

  3. Răspunde

    Tine minte acest articol.
    Revino la el in momentul in care te vei confrunta cu un deces in familie, cu disparitia unei persoane care pentru tine chiar a insemnat ceva.
    Sunt curios care va fi perspectiva ta atunci.

  4. Răspunde

    Mă crezi că și eu m-am gândit la așa ceva :)? Mai ales la metoda spusă de Pato 🙂

  5. Răspunde

    Ideea pare buna dar tinand cont ca eu n-am nici varsta de buletin nu prea as vrea sa-mi amarasc viata si sa ma gandesc la testament de pe acum. :))

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *