Ce mai facem?

namebox001Bun bună dimineaţa, bine v-am găsit 🙂 În ultima perioadă, de când nu am mai scris pe blog, s-au adunat foarte multe lucruri interesante care merită notate aici, pe blogul meu drag.

Am ajuns la concluzia că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat ţi se îndeplineşte, dar, există un dar. Tot acum mi-am dat seama că trebuie să am grijă cu adevărat ce îmi doresc. Ultima perioadă este în strânsă legătură cu acest articol, de atunci şi până acum, am primit mai multe oferte, unele le-am luat de bune, altele nu. Şi pe lângă toată această trebă, ofertele nu erau îndeajuns, aşa că, am mai căutat eu să nu mă plictisesc.

Aşa am ajuns să nu mă mai plâng ca în articolul de care v-am amintit. Acum, timpul meu chiar este 100% complet, adică nu prea mai am timp să mă plictisesc, şi totodată, mi-am completat şi toată rutina de dimineaţă, adică, fac ceva folositor în acel timp pe care nu puteam să-l gestionez foarte bine până acum.

În altă ordine de idei, luna noiembrie şi decembrie reprezintă deobicei o perioadă mai încărcată pentru ăştia care mai dau pe la şcoală (că na, trebuie şi aia). Aşa că, ţin să vă anunţ că şcoala este principalul motiv care m-a făcut să nu mai fiu chiar aşa activ pe blog. Săptămâna viitoare deja voi da prima teză, urmând alte trei săptămâni cu alte trei teze şi lucrări, o perioadă de foc ce să mai…

Şi nu în ultimul rând, azi este 24, oleacă de matematică, 26-24=2 zile. Da, mai sunt 2 zile până mai puteţi trimite articolele pentru concursul cu namebox, aştept şi acum, pe ultima 100 de metri participanţi, vreau să avem un concurs puternic.

PS: Tot aici, vă rog dacă se poate, să mă ajutaţi să răspândesc şi eu concursul acesta la cât mai multe persoane care nu au încă un domeniu, sau care ar dorii un iPod. Nu de altceva, dar până acum am trimis nu mai puţin de 400 de mailuri, mesaje pe Facebook, Google+ şi toată lista. Poate cunoaşteţi persoane la care eu nu am ajuns şi ar fi fericite să participe la un concurs de acest gen.

4 Comments

  1. Răspunde

    Și la mine este aceași problemă: școala. Totuși, încerc să creez un echilibru pentru a nu-mi fi acaparat tot timpul, ci să am un pic de timp și pentru scris și…bloggereală. Cât despre concurs, am adus și eu pe cineva care a concurat și mă voi strădui să mai răspândesc vestea că NameBox dă un domeniu (de fapt 2) prin intermediul tău. Sper și eu să câștig un domeniu…

  2. elena

    Răspunde

    TIMPUL este cel mai mare dusman al omului,insa noi trebuie sa ne bucuram de fiecare moment ca si cand ar fii ultimul,iar problema aceasata exista la fiecare persoana,insa daca stam bine si ne gandim avem timp pentru toate,dar asta depinde de vointa fiecaruia. Aceasta e parerea mea! :))eu iti urez succes la teze,sa iei note maxime,tine-o tot asa! multa BAFTA!

  3. Răspunde

    Desi cam tarziua am publicat azi un articol despre concursul “Câştigă cu namebox !“ si l-am distribuit pe unde am apucat.

  4. Răspunde

    Oribil cuvant asta – “teza”… Brrr, fizica si matematica ne bagau in sperieti…
    Bafta!

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *