Pentru voi, cei din autobuze

Mi-am propus încă de la început să nu judec pe nimeni. Și o voi face. Sper. Nu cred că este momentul oportun pentru dezbaterea unei asemenea probleme, există alte priorități, însă nu pot să nu observ că încă mai suntem indiferenți. Da, am spus indiferenți. Am rămas plăcut surprins de evenimentul din această seară din

Obsedați de Cluj, Cluj, Cluj!

Menționez faptul că scriu cu o oarecare frică aceste rânduri, nu știu ce mi se poate întâmpla când voi călca pe meleagurile clujene, dar am ceva în mine care merită spus. Bine, așa consider eu, acum sigur clujenii adevărați mă vor lua la rost, dar n-au decât, așa este, au o iubire față de acest

Revin in forta pe Instagram

Instagram este reţeaua mea socială preferată, mai apoi Twitter, iar în cele din urmă, spre surprinderea multora, utlima este Facebook. Chiar dacă timpul petrecut este de la coadă la cap, ordinea preferinţelor mele este cea enumerată mai sus. După cum bine ştiu cei ce dau târcoale blogului meu încă de pe la început, o bună

O convorbire cu o angajata Euro Trade

Nu ştiu dacă aţi auzit până în acest moment de Euro Trade, în cazul în care aţi auzit cu siguranţă ştiţi despre ce vorbesc, iar pentru cei ce nu au auzit încă de această “companie”, vă asigur eu că nu aţi pierdut absolut nimic. Totuşi, pentru o mai bună desfăşurare merită să citiţi părerile strânse

Respect maxim pentru fanii Petrolului

Răzvan Lucescu, Mutu şi compania trebuie să muncească foarte mult, nu pentru ei, ci pentru oamenii care sunt cu sufletul la echipa din Ploieşti. Întotdeauna pe stadionul Ilie Oană este o atmosferă extraordinară, la fel cum a fost şi astăzi. Au demonstrat că şi-n România se poate să avem suporteri adevăraţi. La faza când a