O remarca despre numele Marius

La noi în Petroşani avem norocul să avem mai multe vedete locale, ca prin oricare alt oraş de provincie, de altfel. Însă nu ştiu cum se face că toţi pe care eu unul îi cunosc au numele Marius. Bine, fiecare Marius de-al nostru are câte un specific, unul e Marius nebunul, unul Marius de la

Profitand de ultima zi de vara

Având în vedere că astăzi este oficial ultima zi de vară, am decis împreună cu o gaşcă de băieţi să facem un traseu montan, ceva ce nu mai făcusem de aproape un an. Am tras o fugă până în Vârful Parângul Mare, cel mai înalt vârf din Munţii Parâng, iar al patrulea din ţara noastră,

Natura bate tehnologia, chiar si in 2014

Este ora 1:34, natura să dezlănţuie de câteva zeci de minute bune şi reuşeşte să arate adevărata sa putere. La Petroşani este o furtună de zile mari, cu tunete şi fulgere, iar dacă stau bine să mă gândesc, fără să exagerez, pot spune că nu am mai prins niciodată o vreme cu aşa multe fulgere

Puritatea apei din mun. Petrosani

Când eram mic mi se tot zicea că apa noastră, cea din Petroşani ar fi una dintre cele mai bune. Curată şi bună la gust. Gustul l-am testat de multe ori pe propia mea piele, ţin minte că pe vremea când mergeam la ţară nu puteam să beau apă de la izvoarele şi fântânile de pe respectivele meleaguri.