Poti pleca oricand

M-am plictisit să vă ascult toată ziua problemele, chiar m-am săturat până peste cap…gata! Nu sunt foarte răbdător, nu sunt nici judecător nici omul care trebuie să dea întotdeauna sfatul potrivit. Am impresia că toată lumea are probleme, nu e o impresie chiar sunt probleme, dar fiecare le cunoaşte pe ale lui, nu trebuie împărtăşite

Inca o reusita !

Cu bune şi cu rele azi am reuşit să ajung la articolul cu numărul 100 în 3 luni şi jumătate de activitate pe floresculucian.com, nu ştiu cum au trecut aşa repede, dar sunt foarte mulţumit că am ajuns până aici, chiar nu îmi vine să cred chestia asta, deobicei încep o treabă şi o las

Convorbirile din masina

Uneori sunt nevoit să fac naveta pe o distanță de aproximativ 30 de km, o dată la o lună sau două, iar pe distanța asta iau parte la tot felul de discuții între oamenii copți la minte, care vorbesc, parcă tot timpul aceleași lucruri. Vreau să spun că tot timpul întâlnesc oameni care discută același

Sa fim altfel

Mâine e și ultima zi din minunata săptămână altfel, care ar trebui să fie cu adevărat altfel, distractivă și plină de entuziasm. Din păcate nimic nu a fost așa, am avut o serie de activități foarte plictisitoare care chiar nu ajută la nimic și nu le văd rostul, am să fac o scurtă prezentare, nu

Ticurile sunt enervante

La școală, la ora de religie ne-am uitat la un film, era vorba despre cei care au petrecut ani buni în închisoare, ani fără drepturi și exil, toate acestea în perioada de comunism. Era o bătrânică care povestea foarte frumos toate întâmplările, cruciale de altfel care te lasă fără cuvinte, totuși ce m-a făcut să

Formatul unui review

După ce am făcut review la 3 produse de la evoMAG și o recenzie de carte de la Libris, am decis să văd ce considerați și voi că ar trebui să conțină un astfel de review sau recenzie. Sunt curios care sunt părerile voastre legate de această treabă și cam ce căutați la o astfel

Picarea la examen

Până la vârsta mea nu am întâlnit examene prea multe în viață, am susținut abia trei, luate toate cu note relativ bune pentru mine. Din fericire nu am avut ocazia să pic unul sau să nu fie rezultatul la care mă așteptam și totuși sper că acest lucru să nu se întâmple prea curând. Mi

Romania – Ungaria

M-am uitat puțin pe la știri și ce să văd, cum o fată care și-a pus o bendiță în tricolor a fost amenințată de niște unguri imbecili care se cred stăpâni pe un teritoriu, pe un teritoriu pe care din câte știu eu scrie România, nu Ungaria. Nu am nimic cu ungurii, dar cu ungurii

Tupeist ori ba?

Tupeist sau netupeist, aceasta este întrebarea. Din câte știm fiecare dintre noi, există două categorii mari de oameni, cei care au tupeu în ei și care fac tot fără frica că s-ar putea să clacheze sau că treabă să nu meargă tocmai bine, dar pe lângă aceștia mai există o clasă de mijloc, pe care

Treaba sta invers

Azi mi s-a întâmplat cea mai tare fază care credeam că mi se poate întâmpla vreodată, chiar nu îmi imaginam așa ceva, totuși chiar s-a întâmplat. Am ajuns să învăț un profesor de respectiva specialitate cum să facă o treabă mai bine, ca și cum eu aș fi un “mare profesor”. Nu cred că am