Cat pierzi daca esti fumator?

De multe ori mi se întâmplă să aud pe câte unu care nu este fumător sau care s-a lăsat de câţiva ani de fumat. Deobicei ei sunt cei care se apucă să facă calculele cu banii pe care un fumător îi pierde în decursul anumitor perioade de timp.

1 leu pe ziÎn general treaba pare una bună, adică ar putea să deschidă ochii celui care arde banii (că până la urmă asta face), dar haideţi să facem nişte calcule şi după mai povestim.

La momentul actual pachetul de ţigări se învârte în jurul valorii de 15 lei, evident, plus minus câţiva lei. În cazul de faţă analizăm un fumător care are nevoie de un pachet de ţigări pe zi, dacă trece de un pachet înseamnă că există cu adevărat o problemă.

  • Pe lună: 450 de lei
  • Pe an: 5475 de lei
  • Pe 20 ani: 109500 de lei

Din ce este mai sus reiese că în 20 de ani un astfel de fumător pierde în jur de 24000 de euro, o nimica toată. Dar bine, aici trebuie să luăm în calcul şi alte aspecte. După cum bine ştim, preţul ţigărilor nu este unul foarte stabil, deci cum s-a triplat, aşa poate şi să scadă în viitorul apropiat (slabe şanse). Aşa că, în categoria cu 20 de ani se poate încadra şi cineva care s-a apucat de acest sport acum 15 ani, pe când era la modă să faci o asemenea grozăvie, iar o ţigară costa cât o gumă de mestecat.

În fine, am înţeles, din ce este mai sus reiese că un fumător se poate lipsi de 24000 de euro în 20 de ani. Iar aici intervine partea făină. Vine
nefumătorul şi se bate cu pumnu-n piept că el economiseşte suma asta de bani. Da pe naiba! Asta ar însemna să pună la ciorap 15 lei pe zi, câţi nefumători fac treaba asta?

Şi încă o chestie, sunt curios care-i părerea voastră despre vorba aceea cu “suma viciilor este constantă”. Eu încă consider că este doar un mit, inventat evident de cineva care s-a resemnat.

4 Comments

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Nu sunt. Nici macar de ocazie…

  1. Răspunde

    Știi ce îmi place mie? Când un nefumător vorbește despre țigări. Nu știi că e la modă “Da și mie o țigară” sau “facem jumi-juma” ? Sunt multe. Nu sunt fumător, dar e de înțeles această treabă. Și crezi că în România se cumpără doar țigări românești? În zonă mea, e plin de țigări de la Ucraineni adică 6-8 lei pe pachet și 5 lei când cumperi 10 bucăți. Deci calculele alea nu sunt adevărate, fără supărare.

    • Luci Florescu

      Răspunde

      Atata timp cat observ unele lucruri ma pot exprima, chiar si ca nefumator. Si ma rog, cate persoane crezi ca isi cumpara tigari de pe la ucrainieni? Stiu ca se mai cumpara si pachete netimbrate sau alte prostii, toate mai ieftine, dar nu la ei ma refer.

      Nu toata lumea cumpara de la smecherul de la coltul blocului, mai sunt si altii care cumpara de prin supermarket. Iar daca stam bine sa ne gandim, daca o persoana a ajuns sa fumeze de 20 de ani cu siguranta nu adopta “da si mie o tigara” la nesfarsit, pana la urma te plafonezi.

      Si cu calculele mele ca tot veni vorba, am auzit si numere mai mari.

Lasă un răspuns la Alioșa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *