Ati vazut pana acum cum arata un copil avortat?

Eu nu am văzut până astăzi. Circulă de ceva timp pe Facebook clipul de mai jos, nu ştiu dacă este real sau nu, dar în orice caz, exprimă într-o oarecare măsură realitatea.

Nu ştiu dacă este real pentru că până acum am auzit doar de două metode prin care se face avortul, iar nici una nu se regăseşte în imaginile prezentate.

1. Prima metodă este avortul prin aspiraţie. Teoretic seamănă foarte mult cu un aspirator. Gândiţi-vă cum aţi aspira de pe jos o scamă, la fel este şi aici, doar că aspiratorul ăla este mult mai puternic, iar copilul cu siguranţă nu va ieşi întreg, ci în bucăţi. Bine, nu există termen de comparație, am zis doar ca să vedeţi ce neînsemnat este un copil pentru mamele care recurg la avort.

2. Varianta şi mai crudă. Se foloseşte un cleşte, iar copilaşul este rupt în bucăţele şi scos afară.

Posibil să fie şi alte variante prin care se realizează un avort, dar nu m-am documentat în acest sens, din această cauză nu ştiu dacă clipul de mai sus este real sau nu.

Şi chiar dacă nu ar fi, pe mine tot m-a pus pe gânduri. Iar ceva ca să ţineţi minte, din 1958 şi până astăzi s-au făcut 25 de milioane de avorturi, 25!

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *