Prea politicos pentru un oras mare

Am nimerit ieri pe la Timişoara, aşa ca de joi în plină săptămână. De ce? Orice în timpul şcolii este bine venit. Deci da, a fost ieri o temperatură de n-am văzut în viaţa mea aşa ceva, cred că nici la -20 de grade nu este aşa, frigul vieţii mele dacă tot îl pot numi.

Titlul articolului este unul mai modificat puţin, prima dată era “Prea fraier pentru un oraş mare”, dar am zis că-i mai politicos aşa. Am ajuns la concluzia aceasta pentru că eu nu prea sunt obişnuit cu agitaţia dintr-un oraş aşa mare, iar de cele mai multe ori când am vizitat astfel de oraşe aveam pe cineva care ştia zona şi nu erau probleme, dar ieri totul a fost foarte diferit.

Prima impresie a fost foarte ciudată, adică timişorenii ăştia merg cu maşina de zici că vine Apocalipsa nu altceva, adică la Petroşani dacă cineva merge aşa repede se crede că au început ceva curse pe stradă. Pe la noi se circulă mai liniştit, se semnalizează când se schimbă banda, pietonul este lăsat mai mereu să treacă fără să se trezească cu o maşină la 5 cm de el. Adică parcă-i mai civilizată lumea chiar dacă suntem noi aşa mai izolaţi de munţi. Nu mai zic de pietoni, nu ştiu dacă au fost foarte multe ocazii în care am trecut pe roşu la semafor, cred că le pot număra pe degete, dar timişorenii noştri cum s-a făcut roşu cum au trecut, dar totuşi aici le dau dreptate, stai la un semafor atâta timp încât uiţi unde trebuia să mergi, şi vorbesc la modul serios. Şi eu care mă plângeam că stau 26 de secunde la un amărât de semafor…

Nu ştiu cum va descurcaţi voi care sunteţi într-un oraş mare, adică e foarte nasol când vezi pe toată lumea grăbită încă de la primele ore ale dimineţii, parcă-mi dau o uşoară stare de agitaţie continuă. M-am simţit oarecum ciudat văzând că toată lumea se grăbeşte să ajungă undeva iar creierul meu se gândea la alte lucruri, şi nici nu aveam un plan tocmai bine pus la punct.

Şi nu în ultimul rând, datorită unor probleme care au apărut din senin, drumul înapoi a trebuit să fie călăuzit cu unul dintre cele mai proaste mijloace de transport de pe la noi, nimeni nu cred că s-a gândit la altceva decât la CFR. Pe lângă că au puţine trenuri cu legătură directă, durează şi 7 ore drumul, care este dublu plus încă ceva faţă de cel cu maşina, dar ce să mai facem.

Am ajuns eu la o concluzie aşa mai uşoară, chiar dacă Petroşaniul este un oraş mic, cred că este locuibil, dacă ai puţină minte şi eşti aşa mai băgăcios de fire găseşti şi de muncă şi totul se rezolvă de la sine, rămânem aici unde tariful la taxiuri este de 1,3 lei nu dublu.

Dacă data trecută am pus şi câteva fotografii, acum vă las cu una locală!

petrosani

2 Comments

  1. Răspunde

    fiecare cu locul in care a crescut.. e reciproc, nici unui timisorean nu i’ar placea prea tare in petrosani. i s’ar parea poate totul prea moale si lipsit de viata….

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *