7 bloggeri pe care ii apreciez

bloggingAm trecut în paginile blogului zilele trecute 7 cărţi care m-au influenţat până în acest moment. Toate acele cărţi le-am citit anul acesta şi am făcut o uşoară ajustare asupra mea, mulţi spun că sunt doar poveşti aceste cărţi, dar odată ce sunt puse în practică sigur poveştile devin realitate.

Am ales de data aceasta să prezint şi 7 bloggeri pe care eu îi apreciez şi îi stimez foarte mult. Nu ştiu ce s-a întâmplat de a apărut iar acest număr mitic, dar cine ştie, poate să fie un semn, sau oare să fac un articol cu secretele celor 7? Nu se ştie niciodată, oricum, vor mai fi recomandări, de 7 ori câte 7 la 7 zile, şi mai presus de acest aspect, mai ies şi rimele!

Bloggerii ce urmează sunt urmăriţi intens de mine, adică ei poate nu ştiu că exist pe planeta aceasta dar eu le citesc blogurile şi pe unele mai şi comentez, le analizez sfaturile şi chiar le iau în serios, au o regularitate de a scrie pe blog (nu ca mine care m-am lăsat pe tânjeală) şi pentru mine ei intră în categoria bloggerilor ce merită citiţi. Am ales să îi exclud din listă pe cei care i-am tot amintit pe aici, să mai aduc “prospături”, adică cei din Blogroll-ul meu sper că ştiu că sunt preferaţii mei!

Deci, cei 7 bloggeri pe care îi apreciez sunt:

blogosferaGabriel Ursan, blogger care se şi află de o bună perioadă de timp în lista favoriţilor mei din partea dreaptă. Când am decis să fac acest articol la el m-am gândit prima dată, mi-a acordat multe sfaturi preţioase de-a lungul timpului şi este un om extraordinar, nu l-am cunoscut personal, dar din acţiunile pe care le face sunt sigur că aşa este. Mă impresionează că scrie frecvent articole pe gustul meu, de multe ori mă inspiră şi chiar dacă el nu ştie asta, stilul lui mă motivează să scriu cât mai des pe blog, mai ales după ce am aflat cum reuşeşte el să facă acest sacrificiu pentru cititorii săi.

Cristian Florea, are un blog foarte fain, îl urmăresc zilnic fără ca el să ştie sau să mă cunoască, dar nu comentez. Are o comunitate foarte numeroasă atât pe blog, cât şi pe Facebook, având mereu nişte mesaje care merită citite. Îmi place foarte mult că vine uneori cu articole informative, foarte multe păreri şi trăiri personale şi nu în ultimul rând, îmi place de el cum trăieşte prin sport.

Ramona Iftode, blogul ei îl urmăresc încă de când nu ştiam ce este un blog, am ajuns pe el pentru că are în spate foarte multe informaţii preţioase şi care m-au ajutat mult. De la recomandări de plugin-uri, optimizări, sfaturi pentru freelanceri până la îngrijirea copiilor. La fel ca la Cristian, nici pe blogul ei nu prea dau cu comentariul foarte des, nu am un cuvânt de spus, articolele ei sunt prea bune pentru a le strica eu cu un comentariu mediocru de-al meu.

Dragoş Şchiopu, autointitulat Haotik, nu l-am cunoscut încă personal dar din câte am vorbit cu el parcă nu-l mai reprezintă 100% acest nume. Aşa am eu impresia, parcă s-a schimbat mult de la primele sale apariţii prin online, acum fiind mult mai responsabil. Pe Haotik îl apreciez pentru articolele sale care de multe ori îmi dau noi idei şi mă motivează uneori, are unul dintre primele bloguri pe care am intrat şi mi-a intrat la suflet încă de pe atunci. Îmi place ca persoană foarte mult, implicat peste tot şi pune suflet în proiectele sale, puteţi sesiza asta din articolele lui.

Florin Roşoga, cel care are unul dintre cele mai bune bloguri de dezvoltare personală de la noi. Este unul dintre puţinii bloggeri (chiar singurul) care m-au determinat să cumpăr ceva, cartea lui. Are un blog foarte plin cu conţinut, de oriunde ai începe, de la început la final sau invers, vei găsi pagini întregi cu poveşti şi sfaturi esenţiale în dezvoltarea personală. Are răspunsuri la foarte multe probleme ale oamenilor, iar dacă citeşti şi Arta dezvoltării personale cu siguranţă că l-ai cunoscut mai mult decât de pe blog.

Tudorel Bezea, are un blog pe care dau foarte des o raită dar nu cred că am comentat cândva acolo. Este genul de blogger pe care îl apreciez pentru informaţiile şi sfaturile pe care le culeg din scrierile sale. Despre autor nu ştiu prea multe, nu am apucat să interacţionez cu el, dar poate acum poate fi un început.

Iulian Grecu, ultimul dar nu cel din urmă, fenomenul din România, unul dintre bloggerii mei preferaţi fără blog. Iulian are un stil foarte fain de a scrie şi m-a iniţiat în lumea blogurilor fără ca el să ştie, la fel ca la majoritatea blogurilor de mai sus, doar îl citeam, adoram să citesc porcu.ro, mi-a plăcut foarte mult cum a început cu anonimatul pe zipo.ro şi apoi “demascarea anonimului”. Are acel ceva al lui, când am văzut săptămânile trecute că şi-a redeschis un blog m-am bucurat foarte mult, aveam o stare de căldură în suflet că blogosfera a mai câştigat un om, dar din păcate iar ne-a părăsit. Are motivele lui de ce nu prea poate ţine foarte mult un blog şi chiar îl înţeleg.

Pe final, doresc să le mulţumesc celor de mai sus că şi-au făcut blog, dacă nu recurgeau la această metodă cu siguranţă pierdeam eu şi mulţi alţii nişte oameni adevăraţi.

19 Comments

  1. Răspunde

    Mulțumesc foarte mult Lucian pentru aprecieri! Nici nu ai idee cât de mult contează și cât de mult te pot motiva să mergi mai departe cu entuziasm!

  2. Răspunde

    Foarte frumoasa initiativa ta, Lucian. 🙂 Mi-ar placea sa alcatuiesc si eu o astfel de lista la un moment dat. Am scris de fapt un articol asemanator pe la inceputurile mele in blogosfera, prin 2010. Dar de atunci s-au schimbat multe…
    Esti plin de idei geniale. 😛

  3. Răspunde

    eu nu prea ma regasesc in ultima vreme, ii respect pe cei amintiti de tine fiindca pot sa duca un ritm sustinut de foarte mult timp si nu dau semne de uzura.

  4. Pingback: Page Not Found - Florescu Lucian

  5. Iulian Grecu

    Răspunde

    BUM. La asta nu mă așteptam…Hai să scriu un roman că ador să scriu, însă asta-i altă poveste. Ora 01:36, cred că în urmă cu aproximativ 5 minute am terminat de citit articolul, și cum răsfoiam eu în jos, ce să văd, numele meu, când l-am văzut m-a trecut așa un fior și pentru un moment practic am înghețat și nu am mai citit, m-am blocat puțin. Țin să precizez că în urmă cu câteva minute înainte să intru pe blog-ul tău m-am ridicat din pat (stând câteva zeci bune de minute și gândindu-mă la blogging, la ”viața mea” anterioară de blogger, la o eventuală revenire, etc. Chestii de genul, diferiți gărgăuni). În cele din urmă am citit și ar fi multe de spus de ce nu sunt constant, de ce renunț și așa mai departe. După cum ziceam mă gândeam la blogging și cât de tare îmi place uneori să scriu, să împărtășesc experiențele mele din online și nu numai, să vin cu multe idei care uneori vin într-o rafală și să le dezbat cu publicul…Mi-e și puțin somn și nu mai știu exact ce vreau să zic sau dacă am făcut vreo greșeală de exprimare sau mai știu eu ce. Ideea ar fi că eu vă citesc pe majoritatea de prin blogosferă, asta când vreau să mă relaxez, iar eu fiind o persoană mai leneșă, uneori mă relaxez destul de mult. Una peste alta, blogging, că despre el discutăm, ah, și despre mine că tot sunt prin subiect. Hai să încerc să răspund un pic, să mă apăr. Toți știți cuvântul ”acasă” și știți că acasă-i cel mai bine. Eu mi-am ”pierdut” de mult casa, sau mai bine spus am părăsit-o acum ceva ani, iar în toată această perioadă nu prea am avut o casă constantă, da’ ce zic eu constantă, nu am avut casa mea, unde să locuiesc doar eu în ea, și ”să-mi fac de cap” fără nicio reținere. Așa și cu blogging-ul, nu-l pot face stând cu chirie ba în București, ba în Craiova, iar acum într-un orășel mai mic, de pe lângă locul natal (dacă calculați puțin, orășelul se află aproximativ în mijlocul rutei Craiova-București). Blogging-ul îl fac cu plăcere de ”acasă”, un loc unde să mă simt ca ”acasă”, atunci pot da tot ce am mai bun, atunci mă pot concentra 100% (bănuiesc). Așa că am tot reînceput, am tot încercat, dar fără să fiu constant, asta pentru că nu sunt ”acasă”, iar tot timpul ăsta trag să ajung ”acasă”, să fac în așa fel încât să îmi cumpăr odată pentru totdeauna un apartament și să-l fac după bunul plac, să fiu mai focusat pe ceea ce-mi place să fac în online (sunt destule, blogging-ul fiind și el printre primele). Așa că ăsta ar fi motivul principal, până nu sunt la casa mea nu mai vreau să intru iar în blogosferă, să promit că voi fi constant și după să dau cu bâta-n baltă. Sper să reușesc să strâng cât mai repede suma de care am nevoie, să-mi iau un apartament în orășelul ăsta mic (prețurile sunt super ok) unde am atâtea amintiri frumoase și destui prieteni și să fiu liber, să nu mai am atâtea griji legate de o locuință unde să-mi trăiesc viața. Repet, dacă sunt greșeli, dacă m-am tot repetat, scuzați, e târziu, mi-e cam somnic și asta e. Revin când mă trezesc să văd câte greșeli am în textulețul ăsta. Mulțumesc de menționare și mă bucur dacă am reușit să te ajut într-un fel sau altul!

    • Răspunde

      Ce imi plac comentarile astea de tip roman:) Te inteleg perfect, de asta am scris si in articol “Are motivele lui de ce nu prea poate ţine foarte mult un blog şi chiar îl înţeleg.” Si mie imi este destul de greu sa scriu uneori pe blog, chiar daca sunt acasa, pot face si 30-40 de articole pe zi despre orice, dar pe blogul meu prefer o triere mai amanuntita, imi place ca aici sa apara doar lucruri care ma caracterizeaza, asta e problema mea in momentul de fata. Fata de ce ai spus tu, parerea mea pare un fleac si tot intervin lucruri intre mine si blog.

      Si chiar nu stiu cum ar arata blogul meu daca eu as fi in acest moment in situatia ta.

      PS: Eu zic ca ai facut o alegere inteleapta sa te reapuci de blogging atunci cand vei fi la casa ta! 🙂

      • Răspunde

        Cred, SPER, că voi fi ”acasă” în primăvară. Cu puțin ajutor din partea apropiaților (sper să-l am) și cu multă muncă din partea mea în perioada asta friguroasă sper să reușesc! Iar ”timpul”, marea problemă a bloggerilor nu trebuie să existe! Defapt, să nu-mi spună mie careva că nu are ”timp” să scrie un articol, că nu-l cred nici cu dovezi! De regulă eu am stat între 10 minute și 60 de minute la un articol, deci dacă vrei să scrii, scrii! Nu dai vina aiurea pe timp, te poți trezii cu 30 de minute, 60 de minute (depinde cât îi ia fiecăruia să scrie un articol) înainte și scrii, publici și îți continui ziua în mod normal. Una peste alta, un plan bine pus la punct înainte de a intra iar în blogging cred că face minuni, știu asta de la diferite proiecte online. În blogging nu am ”testat”, dar pare aceelași lucru, rămâne însă de văzut ce se va întâmpla.

  6. Răspunde

    M-aţi pus pe gânduri cu “acasă”!
    Eu sunt într-o situaţie destul de bizară. Când am plecat în Grecia, mi-am pierdut toate “asset”-urile. Vreo 10 domenii… Bineînţeles, s-au dus pe copcă şi începuturile mele ca blogger, pentru că internetul la sală, e o chestie complicată şi costa atunci (2009) 2,5 euro/oră. Să scrii articole la 7 – 10 euro bucata şi să le publici gratis… ştiu şi eu? Poate Bill Gates? Sau Tim Ferris? 😀
    Acum, sunt iar “acasă”. Cel puţin, în sens fizic şi poliţienesc: adecătelea, ce scrie în buletin, coincide cu locul unde dorm, mănânc, fac băiţă şi alte chestii triviale. Totuşi… ACASĂ?
    Aşa încât, înţeleg mult mai mult decât scrie Iulian…
    În cartea “Ritmuri Interioare” (acum Începutul Călătoriei), am scris un capitol care se intitulează “Spaţiul Vital”. ASTA, înţeleg eu prin ACASĂ Faptul că locuieşti la adresa din buletin (paşaport, etc.), înseamnă că ai un domiciliu stabil. Mă rog, cel puţin până vine sfârşitul lumii :P; sau teoretic. ACASĂ însă, e rezultatul a mulţi ani de muncă, ÎNĂUNTRUL MEU; al lui, al ei, al tău; AL NOSTRU. Şi asta, DUREAZĂ. Uneori, trebuie să faci înconjurul lumii, ca să afli ce înseamnă ACASĂ (P. Coelho, Alchimistul)

  7. Laurențiu

    Răspunde

    Lucian, felicitări pentru cititorii tai! Primul articol de pe un blog citit, in care nu mai știu ce a scris autorul dar am rămas cu ce au scris cititorii. Glumesc când spun ca nu mai țin minte ce ai scris….dar am vrut sa subliniez faptul ca ai știut sa atingi coarde sensibile in oameni sensibili. Felicitări încă o data!

  8. Pingback: Porcule Unde Ești?

  9. Pingback: Mă mâncau degetele rău de tot

Lasă un răspuns la Cristian Florea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *