3 luni

Ieri tocmai s-au făcut 3 luni de existență al acestui blog, 3 luni în care am scris aproape în fiecare zi, însumând 85 de articole fără acesta, am fost absent o perioadă în care nu am avut acces la internet. La aceste articole au fost scrise 1467 de comentarii, având în continuare o medie foarte mare pe un articol, una care mă face să fiu foarte mulțumit.

Cu ocazia acestui blog am făcut chestii noi, care înainte nu-mi plăceau, care poate acum sunt preferatele mele, totuși lumea asta se mai schimbă. Și pe rețelele de socializare am mai strâns câte ceva, 110 like-uri pe facebook și 23 de abonați pe twitter, nu sunt foarte mulți dar nu am avut o activitate foarte mare în acest domeniu.

Acum am ajuns și la ideea principală a acestui articol, care probabil este ultimul care va mai fi publicat pe floresculucian.com. Spunea cineva că în trei luni îți poți da seama dacă bloggingul este sau nu de tine, dacă îți place sau nu, sau dacă ai dori să continui cu așa ceva, să te perfecționezi și să devi mai cunoscut. Eu am avut o evoluție destul de bună de pe la început, dar mie nu mi se pare că mi se potrivește treaba aceasta. Simt că nu-i de mine, așa că am decis să nu mai continui cu această pierdere de timp, nu este o mare pierdere totuși, dar eu cred că este mai bine să renunț și să-mi văd de treaba mea, fără să mă încurc foarte mult cu alte treburi. Așa că pe final vă doresc o evoluție în blogosferă, să vă înțelegeți bine și poate cândva veți mai auzi de mine.

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *